În vara lui 2016, cineva a cărui nume începe cu C. îmi ura o chestie care atunci am zis că e dubioasă. El zicea așa, „Îmi doresc pentru tine să dai peste băiatul ăla fix în București”. Am râs și mi-am zis în gând, ce replică proastă de agățat mai e și asta.
Atunci am continuat alergătura mea cu voluntariatul în ANOSR și normal că la finalul lunilor contorizam câți kilometri am făcut, iar când venea vorba de mine eram pierdută pe acolo. Așa am cunoscut o mulțime de oameni minunați la sute de km distanță de Bucureștiul în care mă bucur că sunt. #tâgâdâm până acasă în fiecare an adun pe o foaie cât m-am plimbat. Acum mi-am dat seama că nu mai am de contorizat sutele de km umblați, ci momentele de neuitat trăite fix în București. A nu se înțelege că n-am mai plecat pe unde mi-a tunat ba, chiar, am umblat mii de km și am văzut locuri noi ca Barcelona, Bruxelles (de vreo 2 ori in 2 săptămâni) sau Vama Veche (hai râzi că mi-a luat 22 de ani să ajung în Vamă). Pe lângă astea au apărut momentele cu el care cântăresc de o mie de ori mai mult decât orice altceva. Ca urmare lista mea cu ce îmi doresc să îmi amintesc peste ani că am făcut în 2017 începe așa: + peste 100 de ieșiri la restaurante + 96 de sărutări la intrarea lui Dristor 2 în stația Unirii 1 + 256 de mesaje de noapte bună + 4 nopți de dans în Silver + un concert împreună + 1000 de drumuri în care ne-am ținut strâns de mână + o escapadă la munte + 9 momente în care mi-a sters lacrimile + 2 ieșiri la cinema + aproape un film văzut acasă + 14 ședințe foto spontane + 4 piese a lui Macanache învățate + 19 deserturi împărțite + 7 pahare de vin ciocnite + o zi a mea și una a lui petrecute la Shift + o surpriză la miezul nopții + am început vara cu el + 12 dăți în care am zis că o să mă supăr pe el și el de fapt pregătea cel mai drăguț lucru + 3 ieșiri în mall (toate ne-au dovedit că nu sunt pentru noi) + o serenada la telefon (cea din fața căminului e promisă și se lasă așteptată) + 4 dăți în care a cântat doar pentru mine + 19 conversații fără vorbe + 2 poze neașteptate + o lună de snapchat-uială intensă + 8 bârfe cu subiectul „fuckboy" + câteva drame povestite și răspovestite fără de care nu am fi ceea ce suntem azi + 3 zile de învățat la BCU împreună + 7 dăți de condus la gară + 256 de zile de #povesteanoastră + mai mult de 200 de zile de când sunt convinsă că trăiesc o minunată poveste de dragoste adevărată = prezentul pentru care sunt recunoscătoare că îl trăiesc. Nu mă simt în măsură să dau sfaturi de viață dar am învățat anul acesta câte ceva ce cred că e general valabil pentru orice optimist. 1. Ce ți se întâmplă este cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla. 2. Tu ești persoana care te cunoaște cel mai bine pentru că tu ești singurul care trăiește cu tine zi de zi. 3. Norocul și ghinionul sunt același lucru. 4. În cele mai fericite momente plângi și nici decum nu râzi. 5. Dacă ai fi fericit mereu te-ai întrista pentru că ai uita să te mai bucuri. 6. Când cineva pleacă de lângă tine o face pentru a face loc cuiva potrivit în viața ta (valabil de la partenerul de viață până la colega de borcan cu Nutella) Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când te gandești să scrii despre ceva și ajungi la finalul articolului cu alt subiect? Înseamnă că nu m-am schimbat și am rămas aceeași dezordonată iremediabil optimistă care nu are pretenția ca oamenii să înțeleagă ce a scris ci să citească ce îi ajută pe ei să ajungă la varianta lor cea mai bună. P.S. Sunt convinsă că până la sfârșitul anului vor mai exista momente memorabile, doar urmeaza magia sărbătorilor.
0 Comments
Cum am pășit în clinica Nomasvello Parklake? De la sfârșitul verii caut locul potrivit care să îmi răsfețe tenul și să îi dea un refresh. Am mai încercat în trecut tratamente de curățare clasice în saloane dar pentru tenul meu deshidratat și subțire s-au dovedit a fi traumatizante. Într-o luni după amiază mi-a sărit în ochi din newsfeed-ul instagram-ului o postare a celor de la Nomasvello. După o cercetare de vreo două zile mi-am luat inima în dinți și mi-am făcut o programare. Cum m-am simțit pe masa de tratament? Când am pășit în clinica Nomasvello mi-a plăcut să fiu întâmpinată de un zâmbet larg care purta un halat alb impecabil. M-a făcut să mă simt pacient și nu client ceea ce mi-a crescut nivelul de incredere în ce urma să se petreacă. Tratamentul a durat 20 de minute. Destul timp cât să mă deconectez de la grijile zilnice și să îmi recapăt echilibrul. Ce m-a surprins a fost brățara care face contact cu pielea înainte de pornirea aparatului, la un moment dat m-a pișcat dar nu cât să mă sperii. Angajata care mi-a realizat tratamentul de curățare a fost extrem de grijulie și cu mâinile eipricepute mi-a făcut un masaj extrem de revigorant. Loțiunea cu vitamina C miroase ca un fresh de portocale și îți vine să o mănânci la propriu. Am plecat fericită și mulțumită din clinica Nomasvello. Voi reveni probabil peste o lună când mi s-a recomandat să fac următorul tratament. Sunt extrem de curioasă dacă tenul meu va acumula mai puține puncte negre. Este bine de luat în considerare că tehnica cu ultrasunete ce este folosită în clinicile Nomasvello necesită o diagnoză a tenului de care poate beneficia orice client ce dorește un tratament. P.S. În clinicile Nomasvello se poate efectua epilare definitivă cu IPL despre care am auzit că este cea mai eficientă metodă de a scăpa de părul nedorit. Puteți consulta întreaga listă de servicii pe site-ul www.nomasvello.ro/ Știam de când am plecat de acasă că această vacanță va fi palpitantă. Nu mi-am imaginat cat de palpitanta dar, ce trăiesc acum ma face sa ma simt bine ca fac parte din generația #rezist.
Astazi a fost referendum in Barcelona si din ce am inteles vor sa isi ia autonomia fata de Spania. Dimineata parea a fi o zi ploioasa si linistita dar a fost doar o impresie. Steagurile catalane sunt mai peste tot, magazinele si restaurantele sunt închise (probabil pentru a se stimula mersul la vot) iar poliția este destul de vizibila prin oras. Prima oprire a fost la Arcul de Triumf unde intre doua selfie-uri am auzit sirene si focuri de arma? Poliția a descins intr-o secția de votare cu doua zeci de echipaje echipate mai rau decat ce vezi in filme. Focurile erau doar de avertizare si probabil era doar gaz comprimat. Curiozitatea ma împingea sa vad mai de aproape ce se intampla, mama s-a panicat si normal ca ma voia cat mai departe de acolo. Uitându-ma la ea mi-am adus aminte de Piata Victoriei si atunci am realizat cat am invatat din acea experienta. Fara sa fii trecut prin experienta #rezist probabil ca as fi inceput sa judec si sa zic ca ce nasol ca am nimerit asa ceva dar, nu, am stat, am privit in jur cat se poate de obiectiv si am mers mai departe sa ma bucur de ce oferă Barcelona turiștilor. Ei cu ei si noi cu noi. Nimeni nu s-a legat de noi si nu m-am simti vreo secunda in pericol. Am trecut prin mijlocul oamenilor care stăteau la coada sa voteze si erau cat se poate de liniștiti. Polițiștii asa blindați cu armament au fost cat se poate de “friendly” si nu s-au pus o clip in calea turiștilor fascinați de arhitectura catalana. Am primit numeroase mesaje din Romania de la persoanele care isi fac griji pentru mine si chiar m-au facut curioasa cum se vede din tara ce se intampla in Barcelona. Probabil ma voi lămuri cand voi ajunge acasa. Pana atunci mai am 3 zile in care sa ma bucur de Barcelona la maxim fie ca este in Spania sau nu. Ce te faci #moldoveancădescurcăreață cân ajungi la Barcelona intr-un moment istoric? P.S Aceasta poveste este in stadiul de draft si o voi pune la punct acasa. Am vrut doar sa transmit cateva impresii sincere din mijlocul unui eveniment ce pare a fi tensionat. Tocmai ce mi-am alimentat propulsoarele de la converșii cu fundițe și m-am gândit să scriu acum, că nu se știe ce urmează după ce pornesc motoarele.
2017 aduce cea de a 10-a ediție a Nopții Cercetătorilor din România. La nivel european este ediția cu numărul 12. Ce voiam să punctez aici este că va fi un eveniment de nota 10 (la fel ca până acum, de altfel) care e puțin spus că va avea de toate. Gândește-te că vei găsi tot ce îți imaginezi că va avea viitorul și te vom surprinde și cu ceva ce nu ți-a trecut vreodată prin minte. Limita de vârstă? E nelimitată! Știința îi va captiva pe cei mici și le va trezi curiozitatea celor mari. Personal, nu am fost niciodată vizitator și îmi propun în fiecare an să fiu doar pentru că văd bucuria de pe fețele celor care ajung întâmplător sau mai puțin întâmplător la eveniment. Aici ar trebui să dau insert la comunicatul de presă, daaar nu o voi face. Dacă continui să citești îți voi arăta povestea Nopții Cercetătorilor din spatele comunicatului de presă. Sunt Ioana. #moldoveancădescurcăreață? De data asta nu, aici sunt sharecetătoare (nu există decât în dicționarul personalității mele și definiția ar fi persoana mea). Îmi petrec 9 luni pe an purtând halat și lucrând cu eprubete. Cu o vineri înainte să încep un nou an de studentă la farmacie mă dau peste cap să aduc publicul larg în universul științei la Noaptea Cercetătorilor. De ce? Pentru că tu, trecătorule, ești cel pe care știința vrea să îl surprindă. Chimie, astronomie, robotică, antropologie, speologie, știința sportului, biologie, geofizică, megatronică, nanotehnologie, istorie și geografie, telecomunicații, bioinginerie și multe altele pe care dacă mă apuc să le înșir nu mai termin până începe Noaptea Cercetătorilor, toate și ceva în plus (aici intră un praf de artă și un strop de distracție) vor fi pe 29 Septembrie în București și alte 16 orașe din România (vezi lista completă în imaginea de mai sus). Din punctul meu de vedere ai două variante, ori esți în unul din orașele în care se organizează NC 2017 ori, pleci în expediție către cel mai apropiat. Să fii vizitator la această sărbătoare a științei e ca și cum ți-ai face un cadou de Crăciun cu 3 luni înainte. Tentant? Eu nu aș rata o asemenea oportunitate și chiar nu o ratez pentru că din 2012 fac parte din povestea nopții cercetătorilor. Hai să facem un târg. Tu faci o vizită evenimetului iar eu o transform într-o călătorie. Pentru a-mi arăta că ai citit dă join event-ului: https://www.facebook.com/events/687450558131839/ P.S. Eu voi decela reacții în Piața Universității din București în converși roz cu fundițe și cu tricoul de voluntar. Ve vedeeeeem pe 29 Septembrie la Noaptea Cercetătorilor 2017! În ciuda unui titlu ce ar putea fi interpretat într-o mie de variante următoarele rânduri sunt cât se poate de clare.
Mai am momente (pe la cursuri se întâmplă de obicei) când mă gândesc, ce caut eu la facultatea de farmacie? Mi-am pus întrebarea asta de sute de ori și de fiecare dată mă gândeam că puteam fi în alt loc. Niciodată nu m-am gândit de două ori la același alt loc. Acum mă gândesc, cu mintea mea analitică, creativă, aventuroasă, timidă, vorbăreață și colorată în același timp că dacă chiar aș fi în locurile la care mi s-a dus gândul că ar putea fi opțiuni pentru farmacie mi-aș fi pus aceeași întrebare și ar exista șanse ca alternativa la care să mă gândesc de mai mult de două ori să fie chiar farmacia. Deci, sunt în locul potrivit. Dacă ai citit până aici probabil ai tras concluzia că ori am uitat de la ce titlu am pornit ori scriu cu totul aiurea. Piatra e singurul substantiv (sper să nu vorbesc prostii) care este în același timp un lucru lipsit de suflet și o mulțime de suflete (o mulțime finită dar care crește și tot crește). Eu fac parte din această mulțime și sunt tare mândră de treaba asta. Nu am eu dimensiuni remarcabile deci ma pot încadra ca fiind o pietricică. Acum 7 luni s-a făcut ca prin minune ca pietricica de mine să înceapă să trăiască un basm. Pe un peron de la metrou după o lună cu snap-uri am zis hai ca #povesteaCNSF să fie primul capitol. Acum nu știu la ce capitol am ajuns, dar important este că o pietricică a trecut de la mine în sufletul lui unde sper să crească frumos și cât ar fi trebuit să caut acest suflet dacă nu eram studentă la farmacie. Zic în fiecare lună că 9 e doar o zi, dar ce bine că nouă ( 9 ) ne este dat să trăim povestea asta! P.S. Mulțumesc, Vlad, că ești omul lângă care pot să cresc ca piatră, farmacistă, PR-istă, bloggeriță și toate celelalte pasiuni care mă mai apucă! :D Am sa incep cu o informare. Aceasta postare este scrisa fara diacritice. Am ales sa scriu asa pentru a nu scapa emotiile directionandu-mi atentia catre sh-uri si aa-uri.
Ca un ceas biologic, luna lui august aduce o cearta. Pana sa plec la facultate aceasta mai avea niste replici prin martie sau noiembrie. Acum e toata condensata vara. Din partea mea sunt lacrimi pentru ca mereu am stat prost la capitolul exteriorizare si cam asta e felul meu de a exploda. De partea cealalta sunt nervi, vorbe aruncate si apoi o liniste deplina cu iz de scarba. Anul asta a ajuns la a 8 a zi si nu pare ca va trece prea curand. e greu si nu stiu ce sa mai fac (altceva in afara de a nu deranja si a incerca sa trec neobservata). Am incercat sa ii spun niste lucruri dar parca nu vrea sa le auda sau sa vada ca am nevoie de o prietena cu care sa vorbesc deschis si in fata careia sa nu ma tem ca voi fi judecata. E cumplita judecata oamenilor si te loveste in moalele sufletului facandu-l ca un arici. Mi-a sfartecat sufletul si mintea in doua si nu stiu de unde mai am puterea sa tac dar incerc sa ignor si sa para ca nu ma afecteaza (nu stiu daca are logica fraza asta). Eram pe tărâmul stelelor și al constelațiilor în așa numitul laborator de astronomie. Aveam în față căpitanul navetei spațiale care ne promitea o experiență intergalactică într-o zi de vineri. SHARE-cetătoare din fire am studiat datele problemei pe internet. Am dat peste site-ul celor care anunțaseră că ne vor vizita și vor face European Researchers' Night în Piatra Neamț. Aveau o secțiune de voluntari unde m-am înscris (nu eram obișnuită cu această formă până la acel moment pentru că voluntariatul pe care îl făcusem până atunci a fost răsplata rezultatelor școlare și antreprenoriale, pe model "Ai muncit mult? Felicitări, ai câștigat mai multă muncă") și am fost convocată la prima întâlnire cu "cercetătorii" din București. Ca prin magie m-am transformat din participant în gazdă a evenimentului și totul a căpătat o altă formă. O nouă formă în care mă simțeam stăpână pe mine și încrezătoare că pot transforma planul în realitate și nu orice realitate ci una extraordinară. Am reacționat cu Ufo și Andra de la primul "Bună" și bună a fost reacția că până în ziua de azi Noaptea Cercetătorilor face parte din mine. La ora 12 alergam, la 15 tot alergam, la 19 alergam iarăși. Am fost pe baterii 12 ore și aș mai fi ținut-o așa alte 12. A fost prima dată când am fost 100% mândră de mine și asta s-a întâmplat în 2012. În 2013, pe la jumătatea lui August deja simțeam că se apropie RN. L-a adus atunci la Piatra pe Adi. Eu eram într-o clasă nouă cu vedere fix la banca pe care el încerca să își adune gândurile și să vadă de unde începe treaba. Nu mai știu ce scuză am scornit dar am evadat din liceu ( chiar cu aprobarea directorului) și i-am năpădit calmul lui Adi. A reușit atunci să mă învețe cum să îmi canalizez energia pentru a nu o mai face pe "tornada" dar în același timp să îi molipsesc pe cei din jur cu energia mea. Frigul din seara aceea ne-a trimis la băut după eveniment și ne-a trezit cheful să îi lăsăm pe mașină lui Adi câteva (vreo 30) amintiri (i-am sticker-it mașina cu post-it-uri în care i-am zis cât de mult ne-a plăcut de el). 2014 m-a aruncat în parcul Tineretului din București. Eu care nici nu știam stațiile de la metrou trebuia să fiu în parc la intrarea Șincai. Șincai ce? Unde vine asta? Habar nu aveam unde și cu cine mă întâlnesc dar am mers pe instinct și am ajuns într-un grup în care toată lumea părea că știe ce are de făcut iar eu eram picată din plop (a apărut Ufo după ceva timp și m-am bucurat ca un cățel căruia îi vin stăpânii acasă). În ziua evenimentului am fost azvârlită în cortul de PR (hmmm, destinul) și după câteva ore m-am trezit că mă ocup de standul de sport, singură. S-a terminat cu bine și cu surprinderea mea că am reușit să fac lucruri pe care nici cu o zi înainte nu credeam că le voi realiza. În 2015 reacția a început din luna iunie. Fix după examenul de analitică am aterizat la masă cu Oana și Alexandra iar de a doua zi eram PR executive. Am învățat comunicare din mers și eu zic că am făcut-o bine. Atunci am vorbit pentru prima oara live la radio și am contactat mass-media. În anul acela s-a lăsat cu o bătaie cu gheață carbonică. Cu alte cuvinte am testat care are pielea mai tare și nu, nu sunt eu aceea. A venit 2016 cu o armată de voluntari pe care acum eu trebuia să îi cataizez. Am avut 47 de perechi de mâini și picioare și 47 de suflete dornice să își lase amprenta în călătoria RN 2016. O parte au fost reactivi, despre alții pot spune că au fost doar activi (și ăsta e un lucru bun) dar toți au fost la locul potrivit în momentul potrivit și asta a făcut ca treaba mea să fie o reușită. Acum vine 2017 care nu știu unde mă va arunca dar știu că oriunde e Noaptea Cercetătorilor este frumos și se lasă cu dezvoltare personală.
Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când nu știi ce te așteaptă și fierbi de nerăbdare? Va urma... Mă roade așa de tare încât D-ul și cu R-ul au făcut schimb de locuri.
Se plimbă simandicos prin mine de zici că e felină. Cred că i-a crescut și coadă că îl simt cum se gudură prin inimă și îmi gâdilă și mintea. De la atâtea simptome i-aș zice boală. Una parșivă care te lasă și te ia și iar te lasă și te ia din nou. Am vorbit prea metaforizat? Cred că da, dar cum să nu o dau în metafore când m-a luat așa rău de cap. Mai pe scurt, la mijloc e DORUL. Care mijloc? Ăla dintre mine și el. Am coabitat o săptămână (una de Paști, câte una prin sesiune, alta prin vacanță) dar când se instalează el comod se umflă de mai are un pic și mă dă jos din propriul pat. E ca un animal, l-am făcut eu pisică mai sus dar are și apucături de câine, se ține de tine scai. Tot mă plângeam că vreau animal de casă, uite că m-am ales cu unul 2 in 1. Fac eu haz dar e necaz. Mă chinuie și nu-mi dă pace de am început să cred că-mi place. Mi-e dor de el să il văd așa că scroll-ez în toate pozele din telefon și mi se face și mai dor. Vreau să îl simt așa că iau in brațe perna pe care îmi alint obrazul drept și mă supăr pe ea că nu e de fapt el. Vorbesc cu el și asta e unica modalitate prin care se îmblânzește DORUL, crește amorul și se uită răul. Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când te mănâncă de tot dorul? #povesteanoastră Va urma... Apăs pe tasta "send" de sute de ori zilnic. Expediez mesaje către 3-4 persoane în același minut. La un asemenea debit de mesaje ce îmi trec prin fața ochilor aș spune că am căpătat toleranță la fel ca la medicamentele luate prea des. Și totuși, există o categorie specială, mesajele de la el, acelasi catalizator al sufletului meu.
Să nu îți închipui că vorbesc aici de povești dinalea siropoase pline de declarații de dragoste ( acum pe bune, mi se pare că atunci când spui de prea multe ori " I love you " de fapt încerci să te convingi pe tine că iubești ) ci mă refer la simplele texte cu care ne încheiem și ne începem zilele. Un simplu "Neața" îmi crește ritmul inimii și îmi dă mai multă energie decât un fresh plin de vitamine (cafea nu beau dar, cred că fresh-ul meu e similar cafeluței de dimineață a iubitorilor de cofeină). "Somn ușor" primit când îmi caut locul în pat este ca o ceașcă din cel mai aromat ceai de tei ( îndulcit cu miere când e călduț ca să fie corespunzător pentru o farmacistă în devenire). Adunate sunt rețeta perfectă pentru inimă (aia fizică, pe bune, din noi), suflet, minte, trup și spirit. Mai pe scurt, e rețeta pentru a fi FERICIT și o spun cu toată convingerea. Chiar dacă nu am încă diploma de farmacistă și nu pot elibera legal rețete, pentru asta m-aș risca. E testată de 115 zile și continuă să aibă același efect ca în prima zi. Sper ca singurul sfârșit să fie ca mesajele să se transforme în vorbe și el să fie sub același așternut cu mine. Ce te-ai face #moldoveancădescurcăreață dacă ai trăi în vremea Prințesei Sisi și nu ar exista WhatsApp, internet sau telefoane? #povesteanoastră Va urma... Fiecare are în minte și în suflet dorințe plantate care încolțesc și devin tot mai viguroase iar la un moment dat străpung tot ce le stă în cale și devin realitate.
Ieri, pe mine m-au chinuit două dorințe și zău că dacă nu se împlineau mă îmbolnăveau. Dorit și făcut, cam l-a asta s-ar rezuma. Mai pe larg, pe prima am mâncat-o pe nerăsuflate cu el, el cel pe care l-am sorbit din priviri. Ploaia sau tornada de care mi-a spus la telefon vocea de la @ZăLokal ne-a adus tot la locul nostru (locul ăla cere o creație marca #byyoyo la cât am stat și am trăit pe scaunele alea). Eu înaintea lui, parcă plănuit să pot să îl zăpăcesc pe chelner cu pancakes-urile pe care mi le doream. Asta era prima dorință (mai bine zis una dintre cele două) și o numesc prima pentru că scriind îmi dau seama că era firesc ca aceasta să se întâmple prima dată. Pancakes-urile sunt pentru micul dejun? Nici o problemă, merg mâncate și la ora 14.00. În mod obișnuit se găsesc în meniu sâmbăta? Eeeei pentru noi s-au găsit marțea. #dorința1 îndeplinită! Am mâncat pancakes cu el la @ZăLokal, fix acele clătite cu care "m-a trădat" mâncându-le fără mine în sesiune. Acum am rămas cu o dorință ce mă arde pe interior de mult timp și cu care mă lupt în așa hal de mi-au dat și lacrimile. Chiar nu e de plâns dar ce să ne facem dacă la cele mai puternice bucurii nu râdem în hohote ci plângem de ne inundăm glasurile. Este a treia oară când mă conduce la gară, la același tren mereu dar, prima oară pe ploaie. Oare și cerul plânge că peste 6 ore vor fi între mine și el 362 de km? Nu știu asta dar pot presupune. Ne-au rămas 9 minute în care mai putem sta lipiți, fizic. Pe interior urlă dorința în mine dar cum să fac să îi dau glas? Încă mă întreb dacă a observat că ceva mă chinuie, ei bine DA, și-a dat seama și a fost destul să întrebe ce am pentru a-mi aduna puterile să rostesc TE IUBESC! Ce a urmat este doar între noi și chiar dacă am mintea inundată de acele momente este ceva ce mă oprește să le aștern pe "hârtie". #povesteanoastră Va urma... |
Cine scrie?
Două mâini dibace care transformă impulsurile nervoase dintr-o minte energică în texte virtuale. De la început până în prezente
November 2021
Într-o oarecare ordine
All
|