Am pus o pietricică în sufletul lui

În ciuda unui titlu ce ar putea fi interpretat într-o mie de variante următoarele rânduri sunt cât se poate de clare.

Mai am momente (pe la cursuri se întâmplă de obicei) când mă gândesc, ce caut eu la facultatea de farmacie? Mi-am pus întrebarea asta de sute de ori și de fiecare dată mă gândeam că puteam fi în alt loc. Niciodată nu m-am gândit de două ori la același alt loc. Acum mă gândesc, cu mintea mea analitică, creativă, aventuroasă, timidă, vorbăreață și colorată în același timp că dacă chiar aș fi în locurile la care mi s-a dus gândul că ar putea fi opțiuni pentru farmacie mi-aș fi pus aceeași întrebare și ar exista șanse ca alternativa la care să mă gândesc de mai mult de două ori să fie chiar farmacia. Deci, sunt în locul potrivit.
Dacă ai citit până aici probabil ai tras concluzia că ori am uitat de la ce titlu am pornit ori scriu cu totul aiurea.

Piatra e singurul substantiv (sper să nu vorbesc prostii) care este în același timp un lucru lipsit de suflet și o mulțime de suflete (o mulțime finită dar care crește și tot crește). Eu fac parte din această mulțime și sunt tare mândră de treaba asta. Nu am eu dimensiuni remarcabile deci ma pot încadra ca fiind o pietricică.

Acum 7 luni s-a făcut ca prin minune ca pietricica de mine să înceapă să trăiască un basm. Pe un peron de la metrou după o lună cu snap-uri am zis hai ca #povesteaCNSF să fie primul capitol. Acum nu știu la ce capitol am ajuns, dar important este că o pietricică a trecut de la mine în sufletul lui unde sper să crească frumos și cât ar fi trebuit să caut acest suflet dacă nu eram studentă la farmacie.

Zic în fiecare lună că 9 e doar o zi, dar ce bine că nouă ( 9 ) ne este dat să trăim povestea asta!

P.S. Mulțumesc, Vlad, că ești omul lângă care pot să cresc ca piatră, farmacistă, PR-istă, bloggeriță și toate celelalte pasiuni care mă mai apucă! :D