Am sa incep cu o informare. Aceasta postare este scrisa fara diacritice. Am ales sa scriu asa pentru a nu scapa emotiile directionandu-mi atentia catre sh-uri si aa-uri.
Ca un ceas biologic, luna lui august aduce o cearta. Pana sa plec la facultate aceasta mai avea niste replici prin martie sau noiembrie. Acum e toata condensata vara. Din partea mea sunt lacrimi pentru ca mereu am stat prost la capitolul exteriorizare si cam asta e felul meu de a exploda. De partea cealalta sunt nervi, vorbe aruncate si apoi o liniste deplina cu iz de scarba. Anul asta a ajuns la a 8 a zi si nu pare ca va trece prea curand. e greu si nu stiu ce sa mai fac (altceva in afara de a nu deranja si a incerca sa trec neobservata). Am incercat sa ii spun niste lucruri dar parca nu vrea sa le auda sau sa vada ca am nevoie de o prietena cu care sa vorbesc deschis si in fata careia sa nu ma tem ca voi fi judecata. E cumplita judecata oamenilor si te loveste in moalele sufletului facandu-l ca un arici. Mi-a sfartecat sufletul si mintea in doua si nu stiu de unde mai am puterea sa tac dar incerc sa ignor si sa para ca nu ma afecteaza (nu stiu daca are logica fraza asta).
0 Comments
Eram pe tărâmul stelelor și al constelațiilor în așa numitul laborator de astronomie. Aveam în față căpitanul navetei spațiale care ne promitea o experiență intergalactică într-o zi de vineri. SHARE-cetătoare din fire am studiat datele problemei pe internet. Am dat peste site-ul celor care anunțaseră că ne vor vizita și vor face European Researchers' Night în Piatra Neamț. Aveau o secțiune de voluntari unde m-am înscris (nu eram obișnuită cu această formă până la acel moment pentru că voluntariatul pe care îl făcusem până atunci a fost răsplata rezultatelor școlare și antreprenoriale, pe model "Ai muncit mult? Felicitări, ai câștigat mai multă muncă") și am fost convocată la prima întâlnire cu "cercetătorii" din București. Ca prin magie m-am transformat din participant în gazdă a evenimentului și totul a căpătat o altă formă. O nouă formă în care mă simțeam stăpână pe mine și încrezătoare că pot transforma planul în realitate și nu orice realitate ci una extraordinară. Am reacționat cu Ufo și Andra de la primul "Bună" și bună a fost reacția că până în ziua de azi Noaptea Cercetătorilor face parte din mine. La ora 12 alergam, la 15 tot alergam, la 19 alergam iarăși. Am fost pe baterii 12 ore și aș mai fi ținut-o așa alte 12. A fost prima dată când am fost 100% mândră de mine și asta s-a întâmplat în 2012. În 2013, pe la jumătatea lui August deja simțeam că se apropie RN. L-a adus atunci la Piatra pe Adi. Eu eram într-o clasă nouă cu vedere fix la banca pe care el încerca să își adune gândurile și să vadă de unde începe treaba. Nu mai știu ce scuză am scornit dar am evadat din liceu ( chiar cu aprobarea directorului) și i-am năpădit calmul lui Adi. A reușit atunci să mă învețe cum să îmi canalizez energia pentru a nu o mai face pe "tornada" dar în același timp să îi molipsesc pe cei din jur cu energia mea. Frigul din seara aceea ne-a trimis la băut după eveniment și ne-a trezit cheful să îi lăsăm pe mașină lui Adi câteva (vreo 30) amintiri (i-am sticker-it mașina cu post-it-uri în care i-am zis cât de mult ne-a plăcut de el). 2014 m-a aruncat în parcul Tineretului din București. Eu care nici nu știam stațiile de la metrou trebuia să fiu în parc la intrarea Șincai. Șincai ce? Unde vine asta? Habar nu aveam unde și cu cine mă întâlnesc dar am mers pe instinct și am ajuns într-un grup în care toată lumea părea că știe ce are de făcut iar eu eram picată din plop (a apărut Ufo după ceva timp și m-am bucurat ca un cățel căruia îi vin stăpânii acasă). În ziua evenimentului am fost azvârlită în cortul de PR (hmmm, destinul) și după câteva ore m-am trezit că mă ocup de standul de sport, singură. S-a terminat cu bine și cu surprinderea mea că am reușit să fac lucruri pe care nici cu o zi înainte nu credeam că le voi realiza. În 2015 reacția a început din luna iunie. Fix după examenul de analitică am aterizat la masă cu Oana și Alexandra iar de a doua zi eram PR executive. Am învățat comunicare din mers și eu zic că am făcut-o bine. Atunci am vorbit pentru prima oara live la radio și am contactat mass-media. În anul acela s-a lăsat cu o bătaie cu gheață carbonică. Cu alte cuvinte am testat care are pielea mai tare și nu, nu sunt eu aceea. A venit 2016 cu o armată de voluntari pe care acum eu trebuia să îi cataizez. Am avut 47 de perechi de mâini și picioare și 47 de suflete dornice să își lase amprenta în călătoria RN 2016. O parte au fost reactivi, despre alții pot spune că au fost doar activi (și ăsta e un lucru bun) dar toți au fost la locul potrivit în momentul potrivit și asta a făcut ca treaba mea să fie o reușită. Acum vine 2017 care nu știu unde mă va arunca dar știu că oriunde e Noaptea Cercetătorilor este frumos și se lasă cu dezvoltare personală.
Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când nu știi ce te așteaptă și fierbi de nerăbdare? Va urma... Mă roade așa de tare încât D-ul și cu R-ul au făcut schimb de locuri.
Se plimbă simandicos prin mine de zici că e felină. Cred că i-a crescut și coadă că îl simt cum se gudură prin inimă și îmi gâdilă și mintea. De la atâtea simptome i-aș zice boală. Una parșivă care te lasă și te ia și iar te lasă și te ia din nou. Am vorbit prea metaforizat? Cred că da, dar cum să nu o dau în metafore când m-a luat așa rău de cap. Mai pe scurt, la mijloc e DORUL. Care mijloc? Ăla dintre mine și el. Am coabitat o săptămână (una de Paști, câte una prin sesiune, alta prin vacanță) dar când se instalează el comod se umflă de mai are un pic și mă dă jos din propriul pat. E ca un animal, l-am făcut eu pisică mai sus dar are și apucături de câine, se ține de tine scai. Tot mă plângeam că vreau animal de casă, uite că m-am ales cu unul 2 in 1. Fac eu haz dar e necaz. Mă chinuie și nu-mi dă pace de am început să cred că-mi place. Mi-e dor de el să il văd așa că scroll-ez în toate pozele din telefon și mi se face și mai dor. Vreau să îl simt așa că iau in brațe perna pe care îmi alint obrazul drept și mă supăr pe ea că nu e de fapt el. Vorbesc cu el și asta e unica modalitate prin care se îmblânzește DORUL, crește amorul și se uită răul. Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când te mănâncă de tot dorul? #povesteanoastră Va urma... Apăs pe tasta "send" de sute de ori zilnic. Expediez mesaje către 3-4 persoane în același minut. La un asemenea debit de mesaje ce îmi trec prin fața ochilor aș spune că am căpătat toleranță la fel ca la medicamentele luate prea des. Și totuși, există o categorie specială, mesajele de la el, acelasi catalizator al sufletului meu.
Să nu îți închipui că vorbesc aici de povești dinalea siropoase pline de declarații de dragoste ( acum pe bune, mi se pare că atunci când spui de prea multe ori " I love you " de fapt încerci să te convingi pe tine că iubești ) ci mă refer la simplele texte cu care ne încheiem și ne începem zilele. Un simplu "Neața" îmi crește ritmul inimii și îmi dă mai multă energie decât un fresh plin de vitamine (cafea nu beau dar, cred că fresh-ul meu e similar cafeluței de dimineață a iubitorilor de cofeină). "Somn ușor" primit când îmi caut locul în pat este ca o ceașcă din cel mai aromat ceai de tei ( îndulcit cu miere când e călduț ca să fie corespunzător pentru o farmacistă în devenire). Adunate sunt rețeta perfectă pentru inimă (aia fizică, pe bune, din noi), suflet, minte, trup și spirit. Mai pe scurt, e rețeta pentru a fi FERICIT și o spun cu toată convingerea. Chiar dacă nu am încă diploma de farmacistă și nu pot elibera legal rețete, pentru asta m-aș risca. E testată de 115 zile și continuă să aibă același efect ca în prima zi. Sper ca singurul sfârșit să fie ca mesajele să se transforme în vorbe și el să fie sub același așternut cu mine. Ce te-ai face #moldoveancădescurcăreață dacă ai trăi în vremea Prințesei Sisi și nu ar exista WhatsApp, internet sau telefoane? #povesteanoastră Va urma... |
Cine scrie?
Două mâini dibace care transformă impulsurile nervoase dintr-o minte energică în texte virtuale. De la început până în prezente
November 2021
Într-o oarecare ordine
All
|