Povestea mea de cercetătoare

Eram pe tărâmul stelelor și al constelațiilor în așa numitul laborator de astronomie. Aveam în față căpitanul navetei spațiale care ne promitea o experiență intergalactică într-o zi de vineri.

SHARE-cetătoare din fire am studiat datele problemei pe internet. Am dat peste site-ul celor care anunțaseră că ne vor vizita și vor face European Researchers' Night în Piatra Neamț. Aveau o secțiune de voluntari unde m-am înscris (nu eram obișnuită cu această formă până la acel moment pentru că voluntariatul pe care îl făcusem până atunci a fost răsplata rezultatelor școlare și antreprenoriale, pe model "Ai muncit mult? Felicitări, ai câștigat mai multă muncă") și am fost convocată la prima întâlnire cu "cercetătorii" din București.

Ca prin magie m-am transformat din participant în gazdă a evenimentului și totul a căpătat o altă formă. O nouă formă în care mă simțeam stăpână pe mine și încrezătoare că pot transforma planul în realitate și nu orice realitate ci una extraordinară. Am reacționat cu Ufo și Andra de la primul "Bună" și bună a fost reacția că până în ziua de azi Noaptea Cercetătorilor face parte din mine.

La ora 12 alergam, la 15 tot alergam, la 19 alergam iarăși. Am fost pe baterii 12 ore și aș mai fi ținut-o așa alte 12. A fost prima dată când am fost 100% mândră de mine și asta s-a întâmplat în 2012.

În 2013, pe la jumătatea lui August deja simțeam că se apropie RN. L-a adus atunci la Piatra pe Adi. Eu eram într-o clasă nouă cu vedere fix la banca pe care el încerca să își adune gândurile și să vadă de unde începe treaba. Nu mai știu ce scuză am scornit dar am evadat din liceu ( chiar cu aprobarea directorului) și i-am năpădit calmul lui Adi. A reușit atunci să mă învețe cum să îmi canalizez energia pentru a nu o mai face pe "tornada" dar în același timp să îi molipsesc pe cei din jur cu energia mea. Frigul din seara aceea ne-a trimis la băut după eveniment și ne-a trezit cheful să îi lăsăm pe mașină lui Adi câteva (vreo 30) amintiri (i-am sticker-it mașina cu post-it-uri în care i-am zis cât de mult ne-a plăcut de el).

2014 m-a aruncat în parcul Tineretului din București. Eu care nici nu știam stațiile de la metrou trebuia să fiu în parc la intrarea Șincai. Șincai ce? Unde vine asta? Habar nu aveam unde și cu cine mă întâlnesc dar am mers pe instinct și am ajuns într-un grup în care toată lumea părea că știe ce are de făcut iar eu eram picată din plop (a apărut Ufo după ceva timp și m-am bucurat ca un cățel căruia îi vin stăpânii acasă). În ziua evenimentului am fost azvârlită în cortul de PR (hmmm, destinul) și după câteva ore m-am trezit că mă ocup de standul de sport, singură. S-a terminat cu bine și cu surprinderea mea că am reușit să fac lucruri pe care nici cu o zi înainte nu credeam că le voi realiza.

În 2015 reacția a început din luna iunie. Fix după examenul de analitică am aterizat la masă cu Oana și Alexandra iar de a doua zi eram PR executive. Am învățat comunicare din mers și eu zic că am făcut-o bine. Atunci am vorbit pentru prima oara live la radio și am contactat mass-media. În anul acela s-a lăsat cu o bătaie cu gheață carbonică. Cu alte cuvinte am testat care are pielea mai tare și nu, nu sunt eu aceea.

A venit 2016 cu o armată de voluntari pe care acum eu trebuia să îi cataizez. Am avut 47 de perechi de mâini și picioare și 47 de suflete dornice să își lase amprenta în călătoria RN 2016. O parte au fost reactivi, despre alții pot spune că au fost doar activi (și ăsta e un lucru bun) dar toți au fost la locul potrivit în momentul potrivit și asta a făcut ca treaba mea să fie o reușită.

Acum vine 2017 care nu știu unde mă va arunca dar știu că oriunde e Noaptea Cercetătorilor este frumos și se lasă cu dezvoltare personală.

Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când nu știi ce te așteaptă și fierbi de nerăbdare?

Va urma...