Mereu am fost întrebată de unde îmi vine toată ambiția de a realiza atâtea lucruri (să zicem că în cei 23 de ani ai mei am făcut de la pictură până la matematică și am ajuns să studeiz farmacie). De multe ori am răspuns cu NU ȘTIU când defapt știam sigur un lucru. Am avut mereu în picioare o pereche de șosete inedită. Probabil sunt printre puținii oameni care nu a avut niciodată o pereche de șosete negre, n-am putut, nu m-am regăsit și le-am considerat precum o gaură neagră.
    Mi-au zis mulți că țin minte multe chestii „random”, dar nu i-am băgat în seamă și am continuat să îmi memorez evenimentele notabile din viață plecând de la șosetele pe care le-am purtat. Ca să dau un exemplu, când m-am calificat la Olimpiada Națională de Științe pentru Juniori purtam șosete pufoase (ca de pluș) în dungi colorate verzi și roz. Era sfârșitul lui mai și vreo 25 de grade afară, dar eu mă simțeam bine în ele.
    Acum, ambiția mi i-a scos în cale pe băieții de la ARETE, care ce să vezi, fac șosete inspirate din poveștile de succes ale diferiților oameni ai istoriei. Era imposibil să nu facem chimie și să nu mă simt bine în șosetele de la ei. Ce a fost surprinzător? Șosetele ARETE atrag povești în jurul lor. Se întâmplă un fenomen foarte interesant, și nu sunt paranoică să mă gândesc la magie (cu toate că mă consider ”A Harry Potter girl, in a Harry Potter world”), ci vorbesc de fapte reale.
    Eu port Miorițele, mă regăsesc cu totul în acest model deoarece tot ce croșetez eu este din fire de lână, visul meu cel mare este să cresc o afacere pe spațiul mioritic al României, dau pe afară de idei crețe și tot ce scriu, scriu cu mare mândrie în limba română. Deci, pentru mine, această pereche de șosete este la fel ca o descriere a mea. Dacă încă mai ești sceptic/ă și ai șosete cumpărate de la un magazin oarecare, hai să îți spun ce poveste frumoasă s-a creat în jurul altei perechi de șosete.
    Am zburdat eu în stânga și dreapta cu Miorițele mele și unei colege de facultate i-au rămas în minte. Când a mers la o cafenea din București a dat peste șosetele ARETE expuse pentru vânzare. S-a gândit la un prieten și i-a cumpărat perechea Edward Jenner. Știi că în povestea personalității care a inspirat acest model de șosete se menționează că „munca sa salvând mai multe vieți decât munca oricărui alt om” iar, persoana care le poartă astăzi a adus de peste granițe medicamente pentru sute de copii ce suferă de cancer ?  Acum mă crezi că în jurul șosetelor ARETE se croșetează povești frumoase?

P.S. Nu vă faceți griji că nu găsiți ca opțiune mărimea de fete (36-39), le puteți da un mesaj în care să menționați dorința voastră și ei găsesc o cale să v-o îndeplinească.

Este 25 februarie, da știu că e trecut de miezul nopții și că s-a dus lunea, dar totuși mai consideră în astea 7 minute în care citești că e încă 25 februarie 2019. 

Azi am realizat un lucru fabulos. Pentru prima oară în ultimii 17 ani nu îmi mai pregătesc geanta de școală și nu îmi mai fac planuri de învățat pentru un nou semestru 2 în care de multe ori aveam frustrări că am lenevit în prima jumătate de an și că ar trebui să învăț mai temeinic. 

Practic am început o nouă viață și o spun acum pentru că degeaba mă mai aburesc că viața mea de om matur va începe după ce mă licențiez în farmacie la finalul lunii septembrie. Sper să nu mă urască prea tare colegii, pardon, colegele pentru părerea mea, dar dacă nu te trezești că acum e momentul să te ancorez cu picioarele în realitatea “oamenilor mari” ai cam ratat startul. 
Mă uitam azi la toată promoția 2014-2019 a facultății de Farmacie “Carol Davila”, care s-a adunat în aceiași sală în care a avut loc și deschiderea de pe 1 octombrie 2014. Nu am simțit că formăm o comunitate. Poate ar fi trebuit să mă întristez și să zic “bă ce nașpa că facultatea asta nu a reușit să ne unească în 5 ani!” sau ar fi trebuit să mă bucur că dintre 200 și mulți de colegi reușesc să mă diferențiez și mi-am trasat prin tenacitatea mea o cărare spre cariera la care am visat de mulți ani (inconștient mi-am dorit să fac farmacie de la 15 ani când declaram în ziarele locale că îmi doresc un business propriu în acest domeniu). M-am resemnat și abia când am ajuns singură pe stradă, într-o plimbare de la Universitate până aproape de Unirii mi-am dat seama că facultatea m-a învățat să tac așa mult cât m-a învățat liceul să strig. 

Am conștientizat că sunt o contradicție pe două picioare care a reușit să supraviețuiască celei mai dificile facultăți doar datorită unei singure caracteristici, OPTIMISMUL, #moldoveancădescurcăreață iremediabil OPTIMISTĂ. 

Am crescut și mă simt cel mai bine printre băieți, dar am ales o facultate cu 95% fete. Ador și mă simt cel mai bine îmbrăcată în culori și am ales ca în cei 5 ani de facultate să petrec 70% din timp în halat alb. Sunt dependentă de mișcare în aer liber și am dat peste facultatea care abia dacă te lasă să te plimbi până la Mega să iei pâine. Am visat să studiez în occident și am dat admitere la singura facultate (sau în cel mai optimist caz printre puținele facultăți) fără program Erasmus. Iubesc digitalizarea și am ajuns la cea mai “vintage” facultate. Deci da, sunt o contradicție pe două picioare salvată de optimism. 

Acum după atâtea cursuri scrise cu pixul pe hârtie după niște slideuri “proprietate personală” optimismul m-a ghidat să ajung la un îndrumător de licență care nu se uită câș la mine că vin cu laptopul, dar fără foaie de hârtie. M-a mai ajutat să mi se spună că a apreciat un cadru didactic atitudinea mea după ce am adus argumente că nu am fost înștiințati corespunzător de modul de desfășurare al unui examen practic. Mi-a scos în cale un profesor cu care mi-a fost drag să schimb zeci de e-mailuri pentru facilitarea comunicării dintre el și studenți și să vin la cursurile lui pentru a afla lucruri de actualitate în totală concordanță cu industria farmaceutică de azi și nu de acum 10 ani. Există o mână de OAMENI mișto care reușesc cumva să cicatrizeze rănile făcute pe mintea studenților de către majoritatea care face facultatea gri și ursuză. Tot în ei este și speranța că peste 10 ani vor mai exista studenți la farmacie și într-o notă optimistă, că v-a mai fi concurență pe locurile de la această facultate. 
Eu am REZISTAT, fără să mă conformez la a învăța pe de rost și să mă împac cu gândul “de ce nu se dau exerciții și probleme la examene”, dar am rezistat. 

Mai am un hop, licența, dar ce mai înseamnă un examen după 17 ani de evaluări, teste și examene? Provocarea de acum este integrarea în lumea “fără școală” cu un job unde nu te mai bați cu colegul pe un loc la buget ci trebuie să cooperezi pentru a realiza un proiect de succes și unde nu mai primești un curs pe care trebuie să îl înveți ci trebuie să transmiți prin propriile vorbe, idei și acțiuni CEVA din care să învețe alții. 

Multă baftă, dragi colegi, de mâine farmaciști! Sper ca provocarea ce începe astăzi să ne lege și breasla farmaciștilor să fie așa cum tot am zis în anii de facultate că ne dorim să fie. 

P.S.1. N-am specificat toți oamenii care mi-au marcat anii de facultate în sens pozitiv, dar voi continua să scriu despre ei până la ultimul. 

P.S.2. Îmi doresc ca ceea ce am scris să nu fie interpretat în sens negativ sau ca o răzvrătire asupra facultății de farmacie. Sunt niște trăiri care mi-au parcat această perioadă a vieții și cred că există măcar cineva care are nevoie să citească aceste rânduri. 

Am să închei cu, cuvintele Irinei Rusu pe care le port mereu în minte și care nu cred că vor părea semnificative pentru toată lumea, dar totuși “Let’s make bunul simț cool again”. 

​

Am reușit cumva să îmi iau prea multe bagaje la revelion și chiar și așa tot mi-am uitat câteva lucruri esențiale. Am ajuns la Râșnov constatând că unicul produs pentru spălat pe care l-am pus în bagaj a fost gelul hidratant de curățare de la CeraVe.
Cu toate că sunt contra risipei de cosmetice și în mod normal nu m-aș spăla cu gelul de față pe tot corpul am zis acum să fac o excepție de la regulă. 4 zile l-am folosit non-stop (și pe mâini tot cu el m-am spălat) și cred că s-a consumat doar 10%. Nu mai știu exact la ce marcă era reclama, dar circula la televizor când aveam 7-8 ani și făcea referire la un ulei care cică era SPORNIC. Exact ăsta cred că este atributul care descrie cel mai bine gelul de la CeraVe. Te speli mult și consumi puțin. Plus, un lucru foarte important pentru toate persoanele care se confruntă cu piele uscată și subțire, lasă pielea catifelată și nu mai e nevoie să îți faci baie în cremă pentru a te asigura că nu ți se crapă pielea.

Acum că v-am spus experiența mea de fată dezordonată, copleșită de entuziasmul plecării la revelion și uitucă, să vă povestesc cum o cremuță (e ditamai cutia de 400 mL) a reușit să îmi schimbe părere prin reacțiile apropiaților la impresia mea inițială despre ea.
Alături de gelul de curățare CeraVe am primit și crema lor intens hidrantă pentru față și corp.
Inițial nu m-a impresionat. Adică, și-a făcut treaba, dar nu m-a impresionat. Ulterior am postat pe Instagram această părere și vine Ioana mea acasă (suntem două Ioane în casă nu vorbesc de mine la persoana a III-a) și foarte hotărâtă îmi spune că ea crede că nu am vrut să scriu de cremă că e banală că pentru ea e minunată. În capul meu era “e bună, dar nu sclipește dintre alte creme”, dar am zis că hai să o cercetăm mai în detaliu.
Eu am o piele subtire și semi uscată, la modul că nu mi s-a întâmplat niciodată să se usuce atât de tare încât să crape și să sângereze. Ioana 2 (pentru mine ești mereu numărul 1 :*) are pielea mult mai uscată decât a mea și implicit are nevoie de o îngrijire mai specială. La ea crema și-a dezvăluit adevărata putere, pentru că la mine din 3 produse pe care le încerc funcționează 1, dar la ea poate nici din 7 produse nu îl găsește pe cel potrivit.
Tadaaaam crema hidratantă CeraVe și-a dezvăluit adevărata putere, este eficientă la toate tipurile de piele.
Acum vorbind într-o notă științifică cele 4 ceramide pe care le conțin toate produsele CeraVe și lipsa parfumului din compoziția lor le recomandă pentru îngrijirea pielii indiferent de caracteristicile ei.
Ca o #moldovencădescurcăreață am reușit și de această dată să deviez de la anunțul din titlu, dar cu siguranță împiedicată m-au făcut toți cei care au tresărit la metrou sau pe stradă, prin locurile prin care m-am împiedicat (nu am căzut, e de menționat).

Parcă mai ieri mă prezentam ca fiind în primul an de studenție. Au trecut precum o clipire 4 ani plini de provocări, împliniri, eșecuri, dezamăgiri, planuri realizate, emoții și iubiri. Așa am ajuns astăzi să spun: ”Bună! Sunt Ioana și mai am doar un an până voi absolvi Facultatea de Farmacie.”.

Pentru că mă caracterizează pragmatismul, tind să îmi fac planuri pe termen lung. Nu îmi place să mă rezum la o simplă listă cu, vreau să fac asta, asta, și cealaltă. Îmi dezvolt un întreg plan în minte pe care de multe ori ajung să îl desenez sau să creez o poveste elaborată (nu aș vrea să mă supra apreciez spunând că fac romane chiar dacă la viteza cu care îmi trec prin minte ideile cam asta ar ieși la transferarea pe hârtie).
Un vis care mi se conturează în minte de ani de zile și care suferă câte o schimbare majoră an de an este viitoarea mea casă. Poate vă așteptați să fie un proiect de casă cu gazon unde să se joace viitorii mei copii. Am să vă surprind dezvăluindu-vă că visez la o casă multifuncțională care să înglobeze atât viața mea profesională cât și pe cea personală (poate îți trece prin minte că acasă ar trebui să reprezinte viața personală, însă eu am calculat cât timp voi petrece pe zi în colțul de casă destinat unei activități și am constatat că mai mult timp voi petrece în spațiul profesional).

Pentru că îmi văd viața ca pe o călătorie către victorie, pământul pe care aș vrea să se ridice locașul meu ar fi chiar Piața Victoriei din București. Până acum 2 ani puteam spune că am găsit locul perfect, dar din păcate mi-au luat-o înainte oamenii mai mari și acum s-a ridicat acolo o clădire de birouri cu multe localuri la parter. Chiar și acest eveninemt care ar trebui să mă întristeze mă bucură extrem de mult pentru că acea clădire are caracteristici comune cu viziunea mea despre clădirea potrivită acelei locații. Ambele împărțind ca element dominant sticla.

Pe vremea prințeselor se discuta de globuri de cristal, eu fiind o fire analitică și orientată spre științe exacte prefer corpurile geometrice cu fețe plane și colțuri bine definite. În mintea mea se învârte un cub, sau un paralelipiped cu bază de pătrat. Asemeni cristalului fețele lui le văd strălucitoare și transparente.  Nu știu câte proiecte de case există care să se apropie măcar de viziunea mea, dar drumul de la plan la casa fizică este lung și cine știe ce modificări, pe care eu nici nu mi le pot imagina, le va aduce un birou de arhitectură sau simplul arhitect căruia îmi voi încredința casa visurilor mele.

De ce este atât de special acest ”cub de cristal”? El ar trebui sa fie asemeni unui cub rubic, doar că în loc de culori ar fi o farmacie comunitară, un showroom pentru produsele handmade #moldoveancădescurcăreață, un laborator de dezvoltare a produselor  farmaceutice și casa în care imi va inflori familia. Nu am spus că arhitectul care va accepta să devolte planul acestui loc va avea o misiune ușoară. Și nu spun asta pentru că aș fi eu pretențioasă și greu de mulțumit ci pentru că nu am verificat aplicabilitatea dezvoltării unui asemenea loc.

Ținta mea este ca toate acestea să se afle sub același acoperiș așa cum toate fac parte din mine. Sunt conștientă că toată lumea pune bariere între viața personală și cea profesională, însă eu consider că trebuie creată o armonie. Refuz să trăiesc sentimetul de a-mi dori să fug de la muncă sau de a merge la un job doar pentru a-mi îndeplini niște nevoi financiare. Dacă îmi monetizez pasiunile practic ajung să fiu răsplătită pentru a face ce îmi place sau lucrurile pentru care aș plăti să mă lase cineva să le fac. Par prea visătoare? Eu zic că nu, și o zic cu toată convingerea că oamenii care îmi vor plăti munca pe care sunt pasionată să o fac vor primii de la mine o experiență infinit mai valoroasă față de suma monetară pe care mi-au oferit-o în schimb.

Această poveste este transcrisă din mintea mea pe hârtia virtuală a blogului cu scopul participării în competiția SuperBlog 2018.
#moldoveancădescurcăreață

În funcție de etapa vieții în care ne aflăm avem câte ceva de construit.

Începem chiar înainte de a ne naște, prin părinții care aleargă după materialele pentru construcția camerei noului membru al familiei. Caută lucrurile cele mai bune, de la tapet  în culori pastelate, la parchet pe care să nu alunece copilul când învață să facă primii pași și au grijă ca până și tâmplăria PVC ADF să îi confere micuțului cea mai bună priveliște atunci când descoperă lumea ce îl înconjoară.

Odată ajuns în camera pentru care părinții s-au zbătut să fie exact pe placul și nevoile copilului începe construcția sentimentelor. El începe să gângurească iar ei îi surprind în poze și video-uri orice mică evoluție. Oare ei știu că dacă ar fi făcut același lucru în timpul începerii șantierului acum s-ar fi bucurat de o reducere pentru a-și renova camera lor sau bucătăria?
Micuțul începe să construiască acum singur, din piese de lego sau de puzzle. Părinții sunt în culmea fericirii văzându-l cum din mogâldeața care a venit acum este o variantă mini a lor. Deja aleargă prin casă și știe exact ce vrea. Mama și tata au ajuns într-o nouă etapă în care trebuie să înceapă o nouă construcție. Fie casa a devenit prea mică pentru nevoile familiei, fie e nevoie de renovare și reamenajare. A venit din nou momentul căutării materialelor de construcții. Norocul lor că cel mai tânăr membru al familiei este pasionat să dea de știre pe internet toate noutățile ce se petrec în jurul lui. Și dacă tatăl său a văzut inițial ca o povară faptul că copilul a stat cu telefonul de când au ajuns materialele de construcție și până au montat gresia și faianța, mare i-a fost mirarea când recenzia video a fost răsplătită de cei de la vindem-ieftin.ro cu 100 de lei.
Acum, tatăl se laudă cu isprava lui la toți prietenii și conștințele iar la fiecare nouă achiziție are grijă să își share-uiască experiența.
Și uite așa din construcție în construcție copilul a trecut de la scoală la liceu. Apoi a venit momentul plecării la facultate și odată cu acesta necesitatea de a apela din nou la Casa de comenzi. Acum lucrurile sunt mult mai simple și mai ieftine. E o plăcere să știi că găsești totul într-un singur loc.

Mama este mereu cea mai precaută și are nevoie să se convingă singură ca alegerile pe care le face sunt cele mai bune calitativ și la prețul cel mai avantajos. Așa a stat și cât timp băieții alegeau cele necesare pentru noua casă ea verifica ofertele altor magazine și chiar cele ale producătorilor. De la prima căutare s-a lămurit că, cât timp băieții ei comanda de la vindem-ieftin.ro ea poate sta liniștită și să se bucure de shopping.

Copilul este acum mare iar noua casă fiind pentru el vrea să își pună cât mai mult amprenta. Tatăl chiar dacă își dorește să îi îndeplinească toate dorințele nu se poate abține să nu se impună. El se bazează pe experiența sa și de faptul că el știe ce e mai bine. Și ce se pot face când nu ajung la un consens asupra profilelor decorative sau a termosistemului? După numeroase discuții de tip ba da- ba nu, tot de la Casa de comenzi a venit soluția. Au apelat la un specialist al companiei care le-a oferit consultanță gratuită iar la final toată lumea a fost fericită. Fără să le crescă pulsul și fără să rămână cu un gust amar că nu a ieșit așa cum a vrut tatăl sau fiul, au sărbătorit cu toții feciriciți realizarea casei în care urma să se construiască o nouă familie.

Similar unui perpetum mobile, fiul s-a transformat în tată și acum el este cel care aleargă după tapet colorat și parchet pe care viitorul lui copil să nu alunece. Diferența este că el aleargă doar prin oferta vindem-ieftin.ro iar în doi timpi și 3 mișcări se întoarce la activitățile lui preferate.

Cu acestă poveste mă înscriu în cea de a 4-a probă a competiției SuperBlog 2018 și sper să mă ridice cât se poate de sus în clasament.

#moldoveancădescurcăreață

A fost odată ca întotdeauna în Moldova o fetiță cu băsmăluță roșie ce frământa aluatul pentru cozonaci. Era încurajată constant de Mama-mare ce îi turna untdelemn cât să înghită aluatul până scoate bulbuci. Așa începeau sărbătorile pe vremea când moldoveanca descurcăreață era o mogâldeață.

Chiar dacă povestea sună de parcă s-a petrecut în vremea lui Hansel si Grettel ei bine nu. Este din anii 2000 cand exista si mixer, si vase iena si tigai din teflon. Ce vreau sa scot in evidenta este ca ustensilele moderne nu strica povestile pe care le auzim la bunici ci ne ajuta sa ne cream povesti alaturi de cei dragi și să ne bucurăm de mai mult timp de relaxare în sânul familiei.

Astăzi, moldoveanca descurcăreață (adică eu) a ajuns la vârsta la care își imaginează cum va fi bucătăria sa. Anul 5 îmi dă posibilitatea să nu mă mai simt vinovată când la cursuri îmi fug gândurile și mă pierd în advertorialele de pe Instagram. Așa am ajuns pe pagina Somproduct la categoria bucătărie. Și am conștientizat că fetița care se plictisea când mama stătea cu orele în magazine cu oale, ustensile de bucătărie, farfurii, căni și favoritele ei pahare (le-am urât toată copilăria pentru că mama mă certa când spărgeam unul singur în timp ce ea cumpăra câte 6 o dată) a crescut și acum stă la fel de mult ca mama ei în magazine cu accesorii pentru bucătărie. Singura diferență este că acum totul este online. Pasiunea mea pentru culori vii îmi curge rapid prin tot fluxul sanguin, iar când scrollez în categoria de oale și tigăi mă simt ca motanul Tom căruia îi ieșeau inimioare din ochi. Simfonia de culori continuă și la ustensilele pentru bucătărie iar pentru mine devine tot mai greu să mă opresc din a apăsa butonul “cumpără acum”.

Offf, mai sunt doar 9 luni până bucătăria mea ce mică de cămin se va transforma precum Cenușăreasa. Și va fi colorată, viu colorată cu accente neutre sau pastelată cu elemente în nuanțe pudrate. După ce îți va fura ochii și te va introduce în poveste te va lovi cu un suflu de culoare din rafturi și sertare.

Acesta va fi locul în care esențele de vanilie și migdale se vor împleti cu iubire și pasiune. Vom petrece dimineți în tălpile goale pentru care mă va certa și îmi va aduce șosete pufoase roz pudrat care să se asorteze cu ceștile în care ne vom bea cafeaua.


Această poveste este înscrisă în competiția SuperBlog 2018.

Când oferi un cadou, tu primești înapoi bucuria surprinsă pe chipul lui. În cuplu, de multe ori tinzi să iei de la tine doar pentru a te încărca de energie văzându-ți iubitul fericit. Și totuși, cum ar fi ca darul pentru ziua lui să fie pentru amândoi? Să vă bucurați reciproc de zâmbetul partenerului și să vă înfruptați împreună din cadou.

În cuplul pe care îl formez cu Vlad rareori ne exprimăm dorințe materiale. Amândoi suntem unici la părinți și ca urmare am primit mereu (în final) tot ce ne-am dorit. Suntem încă la vârsta la care adorăm să rupem în mii de bucățele ambalajele cadourilor și de aici apare veșnica întrebare “Oare ce să îi iau cadou?”. Ziua lui, totuși, e o dată pe an și ce să mă mai fac când pe 9 octombrie se rotunjește și durata relației noastre? Devine și mai grea găsirea cadoului.

Și pentru că nu suferă amânare, am făcut o listă cu ce trebuie să îndeplinească cadoul perfect:
- să fie surprinzător
- să îi îndeplinească o dorință
- să aibă valoare sentimentală
- să îl facă să se simtă special
- să îi transmită cât de mult îl iubesc

Cu această listă în minte am răscolit magazinele din București și Piatra Neamț, și, nimic. Slavă Domnului de sfântul internet și ads-urile lui. Așa mi-a sărit în ochi “oferte city break”, iar apoi m-a străfulgerat ce mi-a spus Vlad în aeroportul din Amsterdam “ar trebui să plecăm mai des într-un city break”. În secunda doi deja studiam oferta de pe pagina city break Christian Tour și căutam locațiile pe care mi-as dori să le vizitez (da, da am fost egoistă că m-am gândit la mine). Sunt așa de multe locuri de vizitat în Europa și când mai descoperi și locații exotice la oferte care te fac să îți verifici imediat soldul de pe card, ce să te mai faci?

Am făcut din nou o listă cu locații:
- Barcelona
- Berlin
- Londra
- Madrid
- Bruxelles

Am studiat atracțiile turistice și toate m-au convins că trebuie într-o zi din viața mea este necesar să ajung acolo. Am încercat să iau mai mult în calcul durata zborului și orele de decolare. Așa am realizat că pentru cei ce locuiesc în București este mai ușor și mai rapid să ajungi într-o capitală europeană decât într-o locațtie din România. Am studiat apoi părerile oamenilor care au fost într-un city break în aceste locații, dar în final, ca un făcut, într-o seară când Vlad edita fotografii, la un scroll prin pagina de oferte city break de pe Christian Tour mi-a sărit în ochi oferta perfectă: city break în Bruxelles.

Perioada? 15-18 noiembrie
Avion până acolo? 30 de euro/ 2 persoane găsite pe pagina bilete de avion Christian Tour.
Cazare? Am ales un hotel situat central de 3 stele din oferta de hoteluri Christian Tour.
Valoarea totală a cadoului: 157 de euro + un milion de sentimente concentrate.

Acum tot ce mi-a mai rămas este să mă bucur de bucuria de pe chipul lui când va citi articolul și va afla pe ce tărâmuri noi vom ajunge în noiembrie.

Rândurile de mai sus au fost croșetate pentru competiția SuperBlog 2018.

P.S. 1. La mulți ani, Vlad! Sper ca acesta să fie doar primul cadou de genul ăsta și city break-urile să devină un obicei pentru noi! :D
P.S. 2. Sorry că am furat startul cadourilor cu 24 de ore înainte de ziua ta, dar mă cunoști cât de nerăbdătoare sunt să îți dau cadoul când știu că e cel perfect.

Omul se naște cu o inimă tetra camerală cu două atrii și două ventricule iar granița dintre ea și vasele de sânge este formată de mai multe perechi de valve. Pare a fi întreagă și la orice consult cardiologic dacă elementele de mai sus funcționează conform parametrilor ești declarat sănătos.
Când eram mică am avut alături o inimă despre care toți doctorii spuneau că este bolnavă. Au chinuit-o îndopând-o cu medicamente a căror nume pe atunci mi se păreau amuzante. Acum, după ce le-am învățat și răsînvățat la farmacologie nu mi se mai par deloc amuzante și le văd doar în scheme de tratament și diferite doze. După ani și ani au hotărât că inima are nevoie de o valvă artificială. Au dus-o departe de mine, într-un spital de pe un deal din Tg. Mureș, într-un salon de unde se vedea o stradă mare și puteai număra mașinile de culoare roșie (cică asta făcea bine inimioarei). Au ținut-o acolo 3 luni întregi dar după asta s-a întors acasă. Într-o zi însorită de la începutul lunii septembrie din anul 1999 am strâns-o în brațe pentru prima oară după reparația majoră. Era ceva diferit, emana aceeași căldură dar și un ticăit ca de ceas.
Inimioara asta “reparată” a mai stat lângă mine 6 ani în care mi-a spus povești adevărate și m-a pregătit pentru întâlnirea cu prințul meu.
A trecut mult timp de la ultima ticăială a inimioarei lângă care îmi plăcea să stau și inima mea chiar dacă la fiecare consultație era declarată sănătoasă parcă totuși nu era plină.
M-am gândit, am mai și uitat, m-am întrebat de multe ori dar acum chiar s-a întâmplat. Am conștientizat că inima mea s-a împlinit.
Nu cred ca e mai mare fizic, ca eu am 48 de kg de la 18 ani (eu tot sper că cântarul a arătat prost 42 kg zilele trecute), dar o simt împlinită cu adevărat. Cum simt asta? Păi e simplu, când îl vede pe el nu îmi mai incape în piept și mai că mă trage în brațele lui ca să se liniștească. Se cuibărește în pieptul meu și mă inundă cu căldură.
Ai zice că e doar dragoste și că exagerez eu cu metaforele? Ei nu, nu sunt metafore chiar asta e pura realitate. Dragostea e greu de inclus în realitate? Să vezi cum e dragostea când îți găsești sufletul pereche pe care îl poți lua în brațe sau ține de mână la 360 de km distanță.
El e același din toate poveștile din #povesteanoastră și a venit a doua vară în care ne mănâncă dorul acela care e și pisică și cățel.

Ce te faci #moldoveancădescurcăreață când conștientizezi că inima ți-e împlinită și abia acum e sănătoasă iar cele mai multe inimi din jur nu sunt conștiente ce înseamnă cu adevărat o inimă sănătoasă?